miercuri, 3 octombrie 2012

Review - servetele absorbante ELF Shine Eraser





In postul anterior ma laudam si cu achizitionarea unor servetele absorbante pentru fata de la ELF  de pe www.eyeslipsface.com.ro pentru excesul de sebuum care face ca fata sa-mi luceasca foarte tare la scurt timp dupa ce ma machiez. Mi-a placut tare ideea acestor servetele care absorb sebuumul fara a strica machiajul, mai ales pentru zilele calduroase sau cand sunt plecata pe drumuri mult timp. Am avut ocazia sa le folosesc de vreo cateva ori si mi-am dat seama cam ce pot ele sa faca pentru tenul meu gras.



Ce spun ei:


Aceste servetele absorb instantaneu grasimea, micsoreaza porii si matifiaza pielea. Textura de bumbac reduce luciul pielii si o pastreaza mata pentru ore intregi. Extractul de ceai verde ajuta la retexturizarea pielii, mascand imperfectiunile tenului. Pachetelul intra cu usurinta in geanta, pentru a-l putea lua cu voi oriunde.Contine 50 de servetele.Scoateti un servetel din pachet. Treceti cu servetelul peste zona T. Indoiti-l si treceti cu el si peste celelalte zone ale fetei. Folositi-l ori de cate ori tenul are nevoie de matifiere.



Ce spun eu:

Ambalaj : Servetelele vin intr-o chestiuta foarte mica, nici cutiuta macar nu o pot numi. Prima data m-am gandit ca in niciun caz nu sunt 50 de bucati acolo, dar cand le-am vazut cum sunt de fapt, am inteles de ce si ambalajul este asa micut. Imi place pentru ca incap in orice buzunarel, asa ca nu e problema de spatiu. Servetelele sunt mici, dreptunghiulare, la textura imi seamana cu hartia cerata si au niste punctulete ca niste pistrui foarte cute. Sunt foarte usor de scos din cutiuta si de folosit.

Folosire : Cum spune si pe cutiuta, treceti cu servetelul peste zona T. Indoiti-l si treceti cu el si peste celelalte zone ale fetei. Folositi-l ori de cate ori tenul are nevoie de matifiere. Mie imi ajunge un servetel pentru zona T, dar pentru toata fata ar fi bune 2 servetele, pentru ca sebuumul o ia razna peste tot si rapid. Dar pentru un ten mai uscat, cred ca ajunge unul singur.

Efecte : Sunt destul de multumita de ele. Imi place ca ocupa putin loc si ca se folosesc foarte usor. Sunt primele servetele de acest gen pe care le folosesc asa ca nu sunt obiectiva probabil. Intr-devar grasimea este absorbita foarte bine si dau un efect de matifiere. Ma bucur ca pot da cu ceva pe fata pentru sebuum, iar machiajul nu se duce absolut deloc. Un servetel simplu nu ar face minunea asta. In ceea ce priveste micsorarea porilor, nu mi s-a parut sa faca asta. Probabil micsorarea ar putea fi o consecinta vizuala a matifierii. Bine, nu ma asteptam sa aiba si acest efect,totusi folosesc si creme si tot nu pot spune cu mana pe inima ca mi s-au micsorat porii. Imi place are extract de ceai verde, nu stiu insa cat de util este in privinta reducerii imperfectiunilor pielii.. dar da bine scris acolo pe cutie. Matifierea nu dureaza ore intregi, in cazul tenului meu gras. Mi s-a parut ca in jur de 1 ora 1/2 - 2 ore dureaza tot efectul. Dar e bun si atat pentru ca pot folosi alt servetel dupa asta fara sa mi se strice machiajul. Cum spuneam, pe un ten normal, uscat, cred ca rezista mai mult. Imi place si ca nu au parfum sau ceva de genul, sunt inodore si e bine, mai putine chimicale la fabricarea lor. De asemenea, sunt fine la atingere asa ca nu simt ca imi agreseaza fata in vreun fel.

In concluzie, sunt multumita de ele. Pentru 9 lei pe 50 bucati eu zic ca merita achizitionate si le voi recumpara, daca nu ma gandesc sa incerc de la alte firme.

1 comentarii:

Bunatati de la ELF [2] « Beauty call … spunea...

[...] imi plac mult si mai bine sa am, decat sa trebuiasca sa dau o comanda special pentru ele. Review aici [...]

Trimiteți un comentariu

 

©2009 Beauty call... | by TNB